Skip to main content
𝐂𝐨𝐫𝐮𝐥 „𝐒𝐟. 𝐌.𝐌. 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐚𝐜𝐡𝐢” a luat ființă în anul 2019 având în componență studenți ai Facultății de Teologie din Iași, ai Conservatorului „George Enescu”, slujitori ai Sfântului Altar, precum și din elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși.
În cei 6 ani scurși de la înființare, membrii corului și-au desfășurat activitatea răspunzând cu bucurie invitațiilor la hramurile și slujbele arhierești din Episcopia Hușilor, dar și în alte locuri din țară și străinătate. O parte a corului activează săptămânal la Catedrala Episcopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Huși. Animați de dorința de a susține muzica psaltică și pentru a-i oferi longevitate, Corul „Sf. Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși contribuie la viața culturală a județului Vaslui prin susținerea unor concerte cu tematici variate, dar și prin asigurarea strănilor parohiilor și mănăstirilor Episcopiei cu cântăreți, atunci când este nevoie.
În anul 2022, corul a obținut premiul al II-lea în cadrul concursului de muzică psaltică organizat de „Iași Byzantine Music Festival”. De asemenea, a participat la cea de-a doua ediție a evenimentului „Zilele Psalților Români” organizat de Asociația Culturală Byzantion. Totodată, corul a obținut premiul al II-lea la Festivalul Concurs „Hajnowka” desfășurat în Bialystok, Polonia. Experiența internațională a fost dobândită și prin susținerea unor activități liturgice și culturale în Italia, Austria și Republica Moldova. În anul 2023, corul a marcat cinci ani de activitate prin organizarea Simpozionului Național „Tezaurul Psaltic în Episcopia Hușilor”.
În cadrul acestuia a fost lansat albumul muzical „Tezaurul Psaltic în Episcopia Hușilor”, ce cuprinde cântări ale compozitorilor hușeni din secolele XIX-XX, majoritatea dintre ele aflându-se în manuscrise. Din activitățile anuale ale corului menționăm Tabăra de Muzică Psaltică de la Mănăstirea Bujoreni (ajunsă la ediția a III-a), care adună an de an psalți renumiți care să predea cursuri de muzică psaltică atât elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși, membrilor corului, cât și copiilor dornici de a învăța muzica bisericească.
O altă activitate constantă o constituie repetițiile, slujbele si concertele Grupului Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” junior.
În prezent, douăzeci și cinci de membri fac parte din Corul „Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși. Ei sunt dirijați de arhidiaconul Cosmin-Vlăduț Mironescu.
Vă așteptăm cu drag să participați la Sfânta Slujbă a Privegherii de toată noaptea!
27 Sept, ora 20:00
Biserica ”Sfântul Nicolae” din Scheii Brașovului
Priveghere Paisiană (alături de corul „Byzantion”)
𝐏𝐫𝐢𝐯𝐞𝐠𝐡𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚𝐢𝐬𝐢𝐚𝐧𝐚̆, inspirată de învățăturile S𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐚𝐢𝐬𝐢𝐞 𝐕𝐞𝐥𝐢𝐜𝐢𝐤𝐨𝐯𝐬𝐤𝐢, apare ca o sinteză fascinantă între moștenirea bizantină și curentul isihast, propunând o abordare contemplativă intensificată a experienței nocturne. Emergența sa coincide cu o perioadă de renaștere spirituală în spațiul ortodox, marcată de un interes reînnoit pentru scrierile patristice și practica rugăciunii contemplative. Această practică, dezvoltată în contextul renașterii spirituale din secolul al XVIII-lea, a condus la dezvoltarea unei forme de priveghere caracterizată prin durata sa extinsă (la 10-12 ore), cu accentul pus pe lectură și meditație și dedicat întru totul întâlnirii cu divinul.
În peisajul complex al spiritualității ortodoxe contemporane, privegherea paisiană creează astfel un spațiu temporal dilatat, situat la intersecția dintre tradiție și modernitate. Această practică, cu rădăcini adânci în moștenirea Sfântului Paisie Velicikovski, continuă să exercite o influență semnificativă asupra vieții monastice și laice, provocând o reevaluare a rolului practicilor contemplative în societatea actuală.
Privegherea este posibilă și grație participării a două dintre cele mai valoroase coruri contemporane de muzică bizantină: 𝐂𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐜 „𝐁𝐲𝐳𝐚𝐧𝐭𝐢𝐨𝐧” (𝐈𝐚𝐬̦𝐢, 𝐝𝐢𝐫𝐢𝐣𝐨𝐫: 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐒𝐢̂𝐫𝐛𝐮) și 𝐂𝐨𝐫𝐮𝐥 „𝐒𝐟. 𝐌.𝐌. 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐚𝐜𝐡𝐢” (𝐇𝐮𝐬̦𝐢, 𝐝𝐢𝐫𝐢𝐣𝐨𝐫: 𝐚𝐫𝐡𝐢𝐝. 𝐕𝐥𝐚̆𝐝𝐮𝐭̦ 𝐌𝐢𝐫𝐨𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮).
kyrios

Author kyrios

More posts by kyrios

Leave a Reply